Stiu, titlul e lung. Stiu, nu intelegi nimic din el. De aia o sa povestesc ce si cum in randurile ce urmeaza. Ce e totusi clar din titlu e ca a fost rost de burlaceala. Pardon, #burlaceala. #pasistem daca ar fi sa o citez pe Brebelicious.
Si de la capat, derulam evenimentele ora cu ora, moment cu moment, zi cu zi pana la momentul aterizarii avonului inapoi la Bucuresti.
Aceasta petrecere, escapada sau cum vreti sa o numiti a fost gandita si razgandita, pregatita si parapregatita de patru fete cucuiete, pe care le cunosc de .. 14 ani – aumagad! Si toate cu ajutorul lui soon to be husband, care m-a dus de nas atatea zile in care ii spuneam ca eu le banuiesc pe fete ca pun ele ceva la cale. El nu si nu, ca nu stie nimic de asta, sa nu ma ambalez prea tare. :)) In yo face! I have my 6th sense. :))
Si acum, care-i treaba cu burlaceala asta? Pai se face ca e o zi de vineri, caaaaand, stau eu frumos acasa, cu o zi de concediu luata in prealabil, caci Alina draga de ea ma roaga sa ii fac un machiaj de petrecere. In toiul zilei. Nu-i deloc suspect, nooo. Dar ce sa-i faci? Am lasat sceneta sa-si urmeze cursul si sa vad ce se intampla. Booooon.
Ora 11 dimineata. Ajunge Alina la machiat. Se pune frumos pe scaun si incep sa ii aplic baza. Termin baza, dupa care facem o pauza de 3 minute – bathroom time. Hmmm .. it’s cooking, damn it’s boiling already. Ce or pune fetele astea la cale? Vine Alina. Continuam cu ochii: primer, uniformizare, suna la usa. Ce? Suna la usa!
“-Astepti pe cineva?” Alina de colo.
“Da cum sa nu.” raspund eu cu gura pana la urechi. “Stiu cine e la usa!” si o tai spre intrare. Deschid si … bzzzz, weeee, whoop whoop – mademoiselle-ele Roxana, Sabina si Nana sufla-n vuvuzele cu coifuri de carton pe cap.
“-Surprizaaaa!” tipa ele.
So I was right, pregateau fetele astea ceva. Insa surpriza adevarata m-a lovit in momentul in care fetele au intrat pe usa .. cu troller-ele in mana. Le tineau ascunse dupa usa, asa ca atunci cand si-au facut aparitia, am facut niste ochi cat cepele :). Ce, ce, ce, wuuuut? 😐 Unde, cum, ceeee?
Auzi la ele, ca sa-mi fac bagajul si sa-mi iau bluzite, rochite, ceeee?! :)) Bulversare totala. Si ca sa-mi fac mai mult curaj, au scos si o sticla de limoncello. Ding, ding! S-au aprins beculete! Mergem in Italia?!
Daca si-ar fi vazut si ele fetele, cand le-am intrebat de Italia, cat de surprinse au fost. Adica, de unde mi-am dat seama? Ce sa zic, daca tot au planuit atat, in subconstient cred ca s-a declansat dorinta asta de a bea ceva local. Evident ca nu mi-au zis unde ma duc, m-au dus de nas, ca imi zic mai tarziu, mai incolo, mai pana ajungem la aeroport. Nici acolo n-am vazut exact .. eram prea ocupate sa o taiem la goana printre multime. Aaaa.. urmeaza sa ajungem si la partea asta palpitanta a excursiei.
Booooon, bagaj facut, baut nitel limoncello, machiaj minim si dragut, par prins, blugi si tricou – lejereanu style. Off we go! Fara panica si far’ de graba ne-am dus in statia de autobuz, ca sa ajungem din 13 septembrie la unirea, de unde sa luam express-ul pana la aeroport. Ne-am miscat destul de repede pana in centru, insa pe fete le-a lovit foamea, asa ca am zis sa profit de ocazie sa mananc ceva ca sa nu stau pana in ultimul moment. Zis si facut. Ne-am oprit la cel mai select restaurant din zona unirii, nu o sa va vina sa credeti cand aflati care este: McDonald’s. :)) Si de aici incepe panarama. Meniuri pentru Nana si Alina, cu cheeseburgeri si cartofi xxl, salata pentru mine, croissant pentru Sabina si cafea pentru Roxana, mine si Sabina. In zece minute, hai cincispe, am devorat tot si am luat cafeaua la pachet. Sa fi fost vreo 2 ceasul din cate-mi aduc aminte acum si la 4 si un pic decola avionul. Cica sa ne miscam la express ca sigurrr ajungem, why the rush?! Siguuuur they said. :)) N-aveau ele habar ce le pregateam eu; uhm, sau stomacul meu. :))
Next in line, am luat autobuzul tu zi eirport si am inceput sa ne hlizim, sa facem selfie-uri si sa ne minunam cum am reusit sa ne strangem toate; daramite sa mai si plecam toate undeva. Aumagad again! 🙂 Nu stiu cum sa va zic, da pe mine ma luase o forfoteala, adica o durere de stomac, cam in zona Charles de Gaulle – adica departe de aeroport. Si nu ajuta nici faptul ca era destul de aglomerat si soferul o tot tinea in acceleratie si frane. Am dat si cafeaua la o parte ca ma lua si mai tare raul de la mirosul ala. [In timp ce editez acest articol am chiar o cana de cafea proaspat facuta langa mine, mwuhaha.]
Hihihi, hlizeala in continuare, pe mine ma lua cu stari de rau, cu transpirat pe frunte, simteam ca ma fac verde-albastra, chiar daca era doar in capul meu asta. Si mai grav e ca .. ma lua cacarea. Mda, nu suna foarte elegant, lady like sau precious, insa este o realitate. O calitate umana. :)) Si ma simteam ca in filmele cu prosti. Era deja trecut de doua juma si eu explodam, n-aveam timp fizic de oprit la vreo baie ca riscam sa nu mai ajungem la aeroport. De fapt, am fi ajuns, dar nu in timp util. Imi tot repetam in minte, ‘Hai ca pot!’ pana cand am zis cu voce tare, “Eu nu mai pot! Fac pe mine!” :)). Se transfigurasera si fetele, cred ca ne lovea realitatea de a pierde avionul. Pe mine ma lovea alta realitate, mai mirositoare :)), cea de a face pe mine daca nu gaseam o toaleta rapid.
Am coborat cu o statie inainte de aeroport si prin nu stiu ce minune am gasit un paznic care avea o toaleta in ghereta de paza. Aia a fost salvarea! :)) Daca mai intarziam o secunda, lucrurile ar fi devenit maro. :))
Si trece si momentul 0, insa ne dam seama ca acum avem alta problema. E trei si ceva si nu e timp sa asteptam alt express pana la aeroport. Imaginati-va cum fetele au facut semn de pe marginea drumului ca un maxi-taxi care se intampla sa fie in zona aia si care ne-a zis ca ne lasa la aeroport. Treaba e ca, la aeroport, inseamna pentru el, in afara spatiului terminalelor, adica la strada. Am ramas masca. Ne-am dat jos si mai era o groaza de mers pana la ‘Plecari’. Solutia: sa o rupem la fuga; ceea ce am si facut. Cu trollere sau genti de mana, am luat-o toate la goana. Eram geana da vedem daca se mai arata la orizont vreo masina care sa duca la terminalul efectiv, cand am zarit tot un soi de maxi taxi. I-am facut semne disperate, ajungand aproape pe carosabil. Ce credeti? A oprit! Nu-mi venea sa cred. Omului cred ca i s-a facut mila de noi, si-o fi dat seama ce panicate eram. Cred ca mai mult tipam, decat sa vorbim normal. Ne sarea inima din piept. Imi aduc aminte ca eu tot ii ziceam ca pierdem avionul si vorbeam unele peste altele, ne vaicaream ca nu ajungem. In doua minute eram in aeroport si am zbughit-o catre security check. Noroc ca fetele se ocupasera de check-in! Nici nu am avut timp sa am dezmeticesc la ce poarta trebuie sa mergem, ca sa stiu si eu destinatia finala. Am aflat la controlul de securitate cand Alina mi-a inmanat foaia de check-in. Milano! Acolo mergem! Asta daca prindem avionul vietii. Era vreo patru fara un sfert si am reusit sa trecem toate de control, insa ne-a picat cerul in cap cand am ajuns la verificarea buletinelor, unde era o ditai coada. Nicio sansa sa stam acolo. Am facut o romaneasca pentru care ne-am luat ceva injuraturi, sunt sigura. Ne-am dus in fata si le-am aratat oamenilor de acolo ca ne pleaca avionul. Am avut mega noroc cu niste oameni draguti care ne-au dat unda verde sa ne trecem inaintea lor. Dupa care, again, am rupt-o la fuga prin aeroport in cautarea portii 32, de unde se facea imbarcarea. Ce sa mai, am facut si o leaca de sport, si asa ma vaitam eu ca trebuia sa ajung la sala in ziua cu pricina. Na sport! Sa-mi iasa pe nas; am lucrat picioare. 🙂 Si, si, si .. am ajuns! Am ajuns in timp util. Atat de util incat am mai asteptam vreo 15 minute sa ne urcam in avion. Pfiu! Slava Cerului ca am ajuns! 🙂 Voi va dati seama ca era sa pierdem avionul din cauza unei nevoi fiziologice? :)) De-a rasu’-plansu’, cam asa a inceput #burlaceala. Dupa care nu ne-a mai tacut gura pe parcursul celor doua ore si un pic de zbor. Prea mult excitement! Si nici nu se terminase. Am fost foarte ‘inspirata’ sa consum niste snack-uri sanatoase, insa nu prea potrivite pentru starea in care ma aflam; migdalele coapte mi-au ‘facut felul’. Am aterizat la Malpensa cu o stare de rau care nu a disparut decat seara tarziu, dupa ce am dat un ‘recital’ numit si aurora ‘borala’. Ce sa zic, noroc cu un orez, cateva cani cu ceai de musetel, un dus si un somn bun. A doua zi eram bine; pregatita de vazut orasul si petrecut timp cu fetele.
Si acum sa trecem la partea frumoasa – o zi in Milano. Ne-am trezit, ne-am pus fetele de poza si am iesit lihnite la plimbare. Am combinat pasul cu transportul in comun, ceea ce e indicat cand ai timp limitat la dispozitie si vrei sa faci multe lucruri. Prima oprire, nu, nu a fost la mancare, pentru ca in drumul nostru am gasit o biserica cu o curte interioara destul de interesanta. Am admirat, ne-am pozat si am plecat mai departe. Acum urmeaza partea cu mancatul. Good morning este un barulet, cafenea, loc de stat si savurat ceva bun.
Fiecare a servit, fie cafea, cappuccino sau ceai alaturi de croissante si mini-pizza facute in-house. Bune toate si oamenii prietenosi. Si pe masura ce treceau minutele, localul se umplea. Italienii ieseau sa savureze viata, singuri, insotiti de parteneri sau de animalele de companie, bucurandu-se de o zi calda si insorita. Se citea relaxarea pe chipul lor. Ne fascinau cum doamnele trecute de prima tinerete aratau bine, dichisite si sprintene, cu mine linistite. N-ai sa vezi asta la noi, din pacate – nu are cum sa nu te intristeze gandul asta. Eh, am luat-o din nou din loc, ne indreptam spre Dom; ghidate de Alina si de Google Maps. Era deja cald si nici nu se facuse pranz. Incercam toate sa ingeram cat mai multa informatie, sa cuprindem cu ochii cand mai multe peisaje, sa vizualizam frumusetea cladirilor, arhitecturii si cam tot ce ne iesea in cale. Tot la pas, tot la pas si am ajuns in piata mare, in centrul Milanului.
Dom-ul este un gigant, o biserica catolica mare, impunatoare; n-ai cum sa-l ratezi. E important sa-ti iei la tine o esarfa ceva, sa te acoperi, in cazul in care ai umerii dezveliti si fusta sau pantaloni scurti – asta ca sa eviti bisnitarii care stau pe acolo , gata sa te serveasca cu esarfe la suprapret. Eu m-am incapatanat si am intrat intr-un magazin de langa Dom si mi-am luat o esarfa pe care sa fiu sigura ca o voi purta si dupa; o imbulinata. Pentru bilete de acces in catedrala, exista casa de bilete de afara, unde stai fix in soare saaaaau, vizavi, la intrarea in alt muzeu, unde coada este considerabil mai mica si unde e chiar racorica. Pentru vizita la parter si la terasa noi am platit 11Eur cu acces la picior; cu liftul ajunge la 14Eur.
Cladirea este impunatoarea si cu multe decoratii, cu sculpturi specifice, cu camere la subsol, unele cu adevarat creepy, care te fac sa te intrebi cat de pe bune il divinizau preotii de acum cativa zeci de ani pe Dumnezeu. Nu de alta, insa sunt niste incaperi unde mai degraba ma astept sa fii avut loc ritualuri de sacrificare sau orgii nebanuite; in care nu intra pic de lumina. Cam cat de credul sa fii? :)) Meh, moving on. Tot la subsol exista si ruinele vechii biserici din care s-a pornit cu o noua constructie, care astazi inseamna Dom-ul. Pentru acces pe terasa catedralei, intrarea este separata si seamana cu scarile din Turnul Chindiei din Targoviste. Adica, scari interioare, circulare, de data asta din beton nu din lemn. Destul de stramt locul si destul de slab aerisit; asa ca, daca va stiti cu rau de spatii stramte, cred ca e mai safe sa luati liftul. O data ajunse pe acoperisul catedralei, se vede cu adevarat spectaculos panorama orasului, piata mare, oamenii ca niste furnici. Ne-am pozat cum am putut noi mai bine, desi ne topeam de caldura. Nu stiu cum, insa a fost mai cald ca in Bucuresti, peste 30 de grade; ceea ce a insemnat ca ne-am miscat destul de repede.
Cu Dom-ul vazut, ne gandeam la sa imbucam ceva, asa am mers dupa langosi italienesti, rememorate de Alina din excursia trecuta. Am trecut prin galeriile Vittorio Emanuele, unde totul arata ca in magazinele de moda; unde eram prezente magazine scumpe si marci binecunoscute.
Nu am avut curiozitatea de a intra, insa erau destul de multi cumparatori. Care va sa zica, shopppingul era acasa la el. Moving on. Dupa indicatiile Alinei, am ajuns la patiseria in cauza; am razbit coada si ne-am ales cu o langoasa, fiecare dupa pofta inimii. A fost buna, da’ nu atat de buna. Nu la fel de buna ca langosile cu pizza de la piata Sudului de pe vremea cand mergeam la meditatii la info, in liceu. Bhahaha! 🙂 *wink, wink Sabina*
When in Milan, visit Kiko; nu puteam sa ratez. M-am desumflat destul de repede cand am vazut ce coada era in magazin. Am cules rapid de pe raft rujul a carui fana sunt de ceva timp si am iesit. Too much drama inside! Am luat niste coade in spate, asa ca eram usor irascibila. Eu am nevoie de timp si liniste cand vad machiaje asa ca, nu a fost pe gustul meu aglomeratia.
La pas prin Milano, ne-am indreptat spre o alta locatie de vizitat, poate mai putin evidenta – Cimitero Monumentale di Milano. Intins pe un ditai spatiul, parea cine stie ce catedrala de afara asa ca am sperat ca si inauntru va fi la fel. Nu a fost sa fie insa, locatia era inchisa in zilele de sambata si se deschidea duminica. Not helpful to us, duminica aveam avion la pranz, asa ca dimineata era alocata tranzitului pana la aeroport. Not cool, Milan, not cool! :)) Am putut sa aruncam un ochi inauntru, de la portile cimitirului. Spooky! La un search pe Google, o sa vedeti cat de impresionant e; asa ca, e must see data viitoare.
Zona in care e localizat cimitirul e una de business, un veritabil Piperaland, cu un look futurist si care se invecineaza cu artera Corso Como, staduta plina de pizzerii, unde am luat un pranz tarziu.
Cu bere, lasagna, paste si pizza, ne-am ospatat la ghici, la Pizzeria di Porta Garibaldi. A fost bun, ne-a placut. Printre rasete si discutii am primit vesnica intrebare ‘Where are you from?’ si am simtit cum raspunsul nostru nu a fost tocmai pe placul ospatarului. Ce sa-i faci?! Ncsf. :)) Cum zice si Nana, este problema lor daca generalizeaza, nu ar trebui sa ne simtit noi nu-stiu-cum sau sa ne fie rusine sa zicem de unde suntem.
Cred ca ziua de sambata a fost una dintre cele mai lungi zile ever; am incercat sa cuprindem cat mai multe lucruri. Ne-am pus fundul in metrou (pass-ul pe 48 de ore este un pic peste 8Eur si merita din plin) si am ajuns la Parcul Sempione. Inainte de a tranzita parcul ne-am oprit la o gelaterie si ne-am facut pofta de inghetata. Doua cupe la 3Eur au fost cam mult pentru mine, jumatate a ajuns la cosul de gunoi. Ne-am oprit o leaca pe iarba si bonus, am avut cateva muscaturi de insecte pe picioare; ma mancau ingrozitor. Nici Roxana nu a fost scutita de ele, asa ca eram surori de suferinta; restul erau bine-mersi. :))
La cat ne-am invartit noi prin Milano, la un moment dat ne-am dat seama ca nu stiam cum sa ajungem acasa. Siiiii.. hai sa cerem indicatii! Cu initiativa, Sabina a oprit un domn totally random ca sa-l chestioneze. De pe margine (caci ma asezasem pe o bordura) n-aveti idee cum se vedea. Mai trecea un minut, se mai aciuia inca un om; si inca unul. Si inca alti patru, cinci. Omul nostru isi ridicase toti camarazii de la masa de unde stateau la terasa ca sa ne ajute pe noi cu indicatiile. De coma! Intr-un final ne-am suit intr-un tramvai si lesinate am ajuns acasa.
Cu o casa plina de fete, era clar ca va fi coada la baie! Noroc ca asteptarea a fost mai frumoasa pe terasa apartamentului in care am stat. Fetele au rezervat prin Airbnb, Happy Home Apartment, o locatie mare, spatioasa, inalta si primitoare. Insasi gazda a fost binevoitoare si ne-a asteptat cu apa, iaurturi si biscuiti. It’s the small things that matter! Do check it out, daca va regasiti sau planuiti o vizita la Milano.
Si cata vreme ne-am reimprospatat, au fost si soldati cazuri la datorie – Roxana a facut un nani mic, insa asta nu a impiedicat-o sa-si puna fusta de piele si sa iesim toate la un pahar de prosecco.
Of course, discutii, hlizeala, bauta, au urmat si au incheiat #burlaceala.
A doua zi dimineata, cu bagajele pregatite am luat-o din loc catre gara, de unde am luat bus-ul catre aeroport.
Fara incidente, fara peripetii, fara intarziere; asta fuse aventura italiana.
Special #thanks to the fantastic 4:
Ne citim curand,
Ana
Ana.Logs. Ana logs. Online 