De zi cu zi · Experiente · Self development

Cu carte la cap – adaptare

Înainte de a citi acest articol, asigură-te că nu e nimeni în zonă sau închide ușa de la birou, să nu te audă șefu’. După, dă play AICIȘA (oldies but goldies). Nu uita să te uiți și prin comentarii – măcar pe primul să-l vezi.

Dacă mi-ar fi zis cineva acum mulți, mulți ani (cu exceptia lui tata) că o să îmi placă să citesc i-aș fi zis cu siguranță că îi lipsește o doagă.

Obișnuiam deseori să zic că mai bine fac 10 exerciții de matematică, eventual niște șiruri scârboase, numai să nu citesc. Să nu stau legată de masă, pat, bancă, de orice și să plimb ochii pe foaie. La birou nu aveam stare, mă fâțâiam, ba cu picioarele sub mine, ba cu ele așezate frumos, ba într-un colț, ba cu poziție corespunzătoare, ba lungită în pat și cu brațele în aer. Și evident că nu puteam sta mult în oricare dintre poziționări, ba pentru că mă dureau cracii de simteam că am ace în picioare, ba dorsalul nu stătea locului, ba mă dureau mâinile, ba mă lua somnul. Cum ziceam, nu era cea mai palpitantă dintre activitățile mele de elev.

Și cel mai mult uram, dar uram efectiv, lectura obligatorie. Cum să îți placă să citești despre viața țăranului român? Nu că ar fi ceva în neregulă cu asta, dar cred că ce nu au înțeles părinții, profesorii și  programa școlară este că generațiile mai noi nu mai au nici în clin, nici în mânecă cu ce au trăit oamenii ăia în vremurile alea. Sigur, e frumos să înțelegi ce s-a întâmplat pe vremuri, ce sentimente au avut personajele, ce conflicte interioare și exterioare au experimentat, ce condiții au depășit sau nu, dar eu cred că, cu mintea de atunci, nu am înteles nici 10% din toate scrierile alea.

Și pe bună dreptate, când tu ești adolescent și vrei să te descoperi, să te întelegi, cum să ai înțelepciunea să îi înțelegi pe alții? Iar ca orășean, nu ai nicio treabă cu viața de la țară. O vacanță pe an la țară nu te face expert în întelegerea oamenilor de la sat, pe bune. Ce să mai zicem de cei care nici măcar de atât nu aveau parte?

Așadar, la fiecare lectură obligatorie, simțeam cum mă ia lehamitea despre opera respectivă. Și cum am descoperit ulterior, inducerea acestei stări în mod sigur nu-mi făcea niciun bine și nici viața mai ușoară, oricât de mișto și oricât potențial avea lectura respectivă.

Ce mi-ar fi plăcut să citesc?

Păi stai așa să vezi acum. În primul rând, cărți de self help – cum se întâmplă aia, de ce se întamplă cealaltă, ce pot să fac ca să îndeplinesc dorința sau obiectivul ăla? Adică treburi pe bune, relationate la viața mea de atunci. Nu comentarii de proză și poezie, servite pe pâine, dimineața, la prânz și seara. Sau poate și alea, dar în proporții variate.

În al doilea rând, ceva despre cum să te descurci în viața de după scoală – ce e ăla un credit, cum funcționează sistemul bancar, ce înseamnă o criză economică si ce efect are asupra oamenilor și locurilor de muncă – toți ne gândeam ce o să muncim cândva.

În al treilea rând, cum să gestionez ideile și cum să am curaj să cred în ele. Poate nu toți am visat să lucrăm pentru visul altcuiva, să fim supuși și doar buni de muncă. Pentru că în spatele fiecărui om care lucrează pe bucățica lui, e de fapt o altă persoană, mult mai complexă (observați pleonasmul intenționat), care știe câte puțin din toate și uneori, care vrea să meargă în altă direcție decât același drum zilnic către multinațională.

Inspir, expir, să nu îi dau pe repede înainte că nu mai pricepi nimic.

Nu începusem articolul ăsta cu gândul că hai să mă plâng și eu nițel că altă treabă mai bună nu am, ci scrierea lui a venit ca o uimire personală despre îndeletnicirile mele off work, extra season sau cum mai vreți să-i ziceți.

Azi am returnat o carte necitită la Bookster cu gândul că trebuie să o iau din nou, după ce termin ce am acum început – un cadou sub forma unei cărți în imagini și căreia îi zice pe numele ei de fată “Arată și spune o poveste” (Dan Roam) și cea de a doua, alegere proprie și personală de pe rafturile virtuale – “Made to stick” (de Chip și Dan Heath, treabă de familie aparent). Cum ziceam în articolul ăsta, și probabil cum fac nșpe mii de alți oameni, îmi place să încep mai multe cărți deodată, fără un motiv prea bun, pur și simplu că de ce nu, nu mă împiedică nimic. Ceea ce , dacă stai să te gândești cât de diferit este de nu îmi place să citesc, reprezintă o mare reușită personală.

Am citit în ultimii doi ani mai mult ca oricând cred, majoritatea cărților fiind de self help with a twist. Știu că am început cu cărți de ale lui Dale Carnegie, dar cumva nu au fost exact ce voiam. Așă că de fiecare dată când am avut la dispoziție și părerile oamenilor, am aruncat un ochi pe ele și am ales și în funcție de asta. Evident că nu mi-au plăcut toate și nu e nicio tragedie. Nu o să mai citesc cărți din obligație, nu trebuie să analizez niciun text, deci nu trebuie să mai fac pe criticul literar – deși nu partea de analiză era cea mai cumplită ci, cum ziceam mai sus, cititul în sine.

Și pentru a nu lăsa treaba asta educativă să se estompeze pe parcursul timpului și o dată cu lenea aferentă programului de după birou, în lipsă de cățel, purcel și copil, cred că ce mă ajută mult în ultima perioadă este faptul că am stabilit un obiectiv real și cel mai important tangibil. Degeaba visez eu la caii verzi pe pereți dacă după trei pagini câteodată îmi cade carte pe față – și nu e nicio glumă, efectiv, ochii mi se închid ușor, ușor, capul fuge într-o parte, dacă se lasă cu gura deschisă fii sigur că-i rost și de băluțe, mâinile devin de gumă si BAM(!), ia o carte în față. Așadar și prin urmare, un 5(cinci) – ca la școală – pagini dacă ochii se îndură să citească și mintea să priceapă eu mă declar mulțumită. Iar când sar peste astea 5 cu încă 5, 10, mai că-mi vine să mă pup. E mișto să sărbătorești victoriile mici, astea adunate te duc departe. Little by little, a little becomes a lot. Una dintre cele mai bune replici care au rămas în mintea mea de hăhă. Și pe care o pricep din ce în ce mai mult, în fiecare zi – replica I mean.

Și înainte de magicul hai pa și pusi, o să las aici câteva titluri de carte, care mi-au plăcut și din care am învățat ceva. Nu sunt și nici nu mă dau vreo expertă, o recomandare nu strică niciodată – nu e ca și când vă îndemnla dulciuri, ia băgați în voi!

Așadar și prin urmare, grecii făceau comerț pe mare:

  • Contagious, de Johan Berger
  • The paradox of choice, de Barry Schwartz
  • Screw it, let’s do it, de Richard Branson (nu strică o perspectivă de miliardar)
  • O great one! A little story about the awesome power of recognition, de David Novak
  • The power of habit, de Charles Duhigg

Bonus, așa că sunt o fată de treabă, căutați în biblioteca Bookster, dați un search pe gugăl sau ziceți-mi că vă interesează and it shall be done, articolul ăsta:

How a password changed my life, de Mauricio Estrella

 

That being said, spor la citit!

PS. Bookster are un concurs acum în desfăsurare – dacă aveți 5 secunde to spare, un vot aici will be appreciated.

Notă de subsol. Dacă acest articol te-a iritat, te-a enervat sau te-a făcut să te simti cu musca pe căciulă – CĂRȚI!

 

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s