Experiente · food · travel · www

Fir întins – Deutschland style

Duminică mega însorită, călduroasă și cu puțin somn de noaptea trecută, cu mic dejun târziu și cafea grecească cu o leacă de lapte. Deci timp perfect pentru lene mare, lene maximă, lene pur și simplu. Dacă nu sunteți străini de astel de sentimente de productivitate  .. întarziată, stați acia, fiți pe fază, urmează o altă postare pe tema călătorii, mers cu avionul, vizitat prieteni și, și, șiiiii parcuri de dixtracții (nu, nu este un typo).

Am bookuit biletele catre desinația noastră de cum ne-am gândit că am vrea să ne plimbăm la vară (în detrimentul Untoldului mega scump) și o dată ce ne-am pus de acord la program și cu gazdele noastre, all was set. Iulie avea să ne ducă pentru prima dată în Nemția, Germănica cea din vestul dezvoltat, cea faimoasă și vestită pentru drumurile lungi și late, reguli și amenzi și fiecare cu aia mă-sii.

Deci, pe lângă faptul că tot așteptam vara ca și când, așteptam și pimbăreala și mai și.

Koln Bonn cu zbor direct din București prin Blue Air și în două ore juma eram acolo. Can I go back? I want back! Ce-i drept mi se umeziseră o leacă ochii la plecare, no joke! Dar să nu încep cu sfârșitul, că doar nu e .. sfârșitul lumii (chiar dacă mă încercau sentimentele astea pe final de excursie).

Ca orice turist, m-am orientat ca biletele să maximizeze cele cinci zile de stat prin străinătățuri, deci dacă se poate cu plecare dis de dimineață, cu noaptea-n cap și cu întoarcere cât mai târziu posibil (never se poate?!) :). Ne-a ieșit doar o parte din schemă, adică partea cu plecatul, dar decât nimic, bun și așa. Returul la Blue Air e tot dimineața, dar având în vedere că săream ziua de luni de la birou, there is always good in everything.

Trezit, mâncat, splătat, plecat. Și fiecare cu un ghiozdan în spate am tulit-o spre Koln. Nu am mai plecat ever fără bagaj de cală, așa că a fost destul de ciudat și plăcut în același timp. Fără așteptat după bagaje, ori la coadă la verificare id-uri, pentru că, guess what, pașaportul rulz! Să fi văzut fețele tuturor când am aterizat la destinație și am trecut de ghișeele cu verificare manuală, pentru că existau cititoare de pașapoarte, mwuhaha! Ne-am simțit un pic bad ass, da’ doar ‘umpic’. Și după câteva minute de stat la coada de bilete de tren, eram ajunși în oraș, în gară.

Gară care seamană al naibii de mult cu cele olandeze, I miss those times. Mă omor după flexibilitatea asta de mișcare și civilizația asta de a te putea baza pe mijloacele de transport în comun. M-am simțit încă de la început ca acasă și ăsta chiar era un loc necunoscut pentru mine. În câte locuri poți să zici asta?

Și pentru că era la primele ore ale dimineții și prietenii noștri erau la muncăăăă nu la întins mâna :), ne-am facut plan de plimbare prin oraș până seara când terminau și ei treburile. Și ca să nu ne cărăm cu ghiozdanele vieții după noi și să murim de cald și probabil durere de spate, ne-am luat în gară, un loc ‘parcare’ pentru ele. Simplu, frumos, elegant – și pentru o sumă decentă de bani. Da, există lockere și nu te doare capul, nu stai cu grijă și poti să îți faci liniștit planuri. Zis și făcut.

Ieșim din gară șiii .. BAM! Monstrul din centru ne întampină de cum facem câțiva pași spre centru. Am avut aceeași senzație ca în Viena, când am ieșit de la metrou și deasupra capului se zărea mega impunătoare, în mijlocul Stephanplatz, catedrala Sfântul Ștefan. Ditai Domul din Koln se zărea prin geamurile gării și vremea bună și însorită de afară accentua senzația de grandoare a locului. Nu am putut decât să exclam ‘Gizăs, hăuli madăr ăv Gad!’. Ziua a decurs previzibil cu plimbări în centru, pe malul Rinului, să vedem căsuțele, aleile și oamenii care făceau plajă ziua în amiaza mare, într-o joi (oamenii ăștia nu muncesc?!), Domul și magazinele. But first, let us eat!

Bineînteles că primul lucru pe care l-am făcut în Koln a fost să mâncăm, așa că localul nostru a fost la un deșt distanță pe Foursquare și la o leacă de mers pe jos pe lângă Dom. Și dacă îmi amintesc corect (și dacă mă uit pe wall-ul meu de Facebook ca să-mi fie și mai simplu) am mâncat la Bastian’s – un local ca oricare altul de afară, dar mare, mare înauntru și bonus, cu o curte exterioară în spate.  Și deși era deja vreo 10-11 ceasul, era destul de populat și destul de multă hărmălaie. Nu am povești fancy legate de mâncare din Koln pentru că pur și simplu mâncarea a fost ok, bună, însă nimic wow.

Am încercat diverse localuri, pentru înghețată, bere, altă mâncare, precum Herr Pimock sau altele adiacente Domului și recomandate de aplicație, sau recomandate de prieteni și nu centrale, însă overall, aș da un 8, poaaaate 9 pentru experiența culinară citadină. Which is not that bad if you think about it. Aaaaa, că nu pot să mă exprim eu cine știe cum, ca și când aș fi mâncat și farfuria, asta e altceva; pur și simplu nu am fost that impressed. Heșteg not impressed, but still good. Luați niște poze să vedeți și voi, măcar atât.

Trecând peste mâncare, ce am făcut efectiv în Koln? Am început promițător cu urcatul până sus, sus (tot mai sus cum ar zice Moga) în turn, unde am văzut panarama, pardon, mă scuzați, panorama orașului, deși era oarecum blocată de gratiile anti suicid, pușcărie style. Evident că am super transpirat de atâta învărteală și spațiu restrans, plus alți oameni care urcau și ei (plus niște mirosuri interesante de ceapă), dar cine era o divă cu ruj roșu și bronzată? Well, of course că eu. Selfie-uri, pac, pac și hai jos, on holy ground.

O altă activitate care nu ne sare când mergem hai hui prin Europa sunt zoo-urile și, chiar dacă review-urile pentru actracția asta nu erau cele mai bune, noi am făcut tot ce ne-a tăiat capul și am mers aici. Mare, mare e și zoo-ul ăsta și plasat între blocuri, că vorbeam cu hazbănd, cum o fi să bei cafeaua în terasă dimineața și sa vezi girafele sub tine, sau elefanții? Cam frumos. Despre mirosuri nu știu dacă bat așa departe, but how bad can it be? Deși mi se pare scump biletul de intrare, adică vreo douăzeci de cocodingoți sau euroi, nu duceau lipsă de mușterii. Multe mame cu copii erau pe acolo, la plimbare, sau chiar clase probabil la ora de .. biologie sau săptămâna lor altfel. Cert e că și aici ca în Praga de exemplu, grădina avea o cantină care să deservească gurile înfometate; nu mă pot pronunța despre calitatea mâncării, mai mult ca sigur vorbim tot despre semi-preparate, wurst style. Am văzut aici hipopotami, pinguini, baby elefant, girafe, crocodili, urși, tigru, cimpanzei, flamingo și alte creaturi mai urâte sau mai frumoase; pe care le-am tras în poze, să le luam acasă cu noi.

Poate cea mai așteptată activitate a excursiei a fost Phantasialand. Pentru că dețin un soț minunat și pasionat de activităti dătătoare de viață și adrenalină, pe lista de bifat sunt parcurile de distracții. Și cum putea să lipsească martie din post? Hai și acolo, facem 5 în 1 la Koln; vedem prieteni, ne plimbam, Phantasialand, castele, shopping.

După 8, da, 8 ore petrecute la Phantasialand, deja ne gândim care e următoarul parc de făcut la anul. Să fie Europa Park, tot la nemți sau Port Aventura la Barcelona? Ce să fie, ce să fie? Oricare, numa’ să mergeeeeeeem!

Evident că pe măsură ce ne apropiat de parc, pe măsură ce pășeam către el și auzeam toți nebunii țipând din drăciille de pe acolo, simțeam cum mă trec toți fiorii și cum îmi transpiră palmele. Mă gândeam să fiu curajoasă, să nu fiu chicken sau și mai rău, să împrăștii mâncare pe lume pe acolo (dacă înțelegeți ce vreau sa zic). După primul rollercoaster am zis că mor. Într-un minut, sau mai puțin, mi-am lucrat mușchii faciali cât pentru o lună de activitate intensă. E ca peste tot, e mult până începi, dar cu cât te dai în mai multe nebunii, de obișnuiești cu  .. experiența și adrenalina și dacă reușești să îți relaxezi corpul, se pot întampla lucruri cu adevărat surprinzătoare. Am reușit să râd încontinuu și cu lacrimi la o nebunelă de trenuleț care părea un fleac și care ne-a sucit în toate părțile, care ne-a dat goluri în stomac și care aproape ne-a întors cu susul în jos, la viteză mare.

Cea mai cea experiență dintre toate rollercoasterele pe care le-am bifat, a fost o mașinările numită TARON, cu cea mai rapidă plecare de pe loc din lume. I did not expect that. A fost într-un mare fel. Nu există cuvinte sau filmulețe care să descrie ce simte corpul tău în momentul în care pleacă de pe loc – vuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuum!

Ne-am dat în toate chestiile palpitante, am bifat toate rollercoasterele, ne-am așezat și la o porție de mâncare, la un churros de grup, la câteva activități lejere și fantasy ca să se așeze mâncarea și pentru că atât ne-a dus pe noi mintea, după ce a dispărut soarele, ne-am udat până la piele într-o roată pe apă. Mi-nu-nat!

Opt ore mai târziu, eram rupți de oboseală și uzi flească, unii dintre noi chiar și mucioși, moment care a marcat end of the day pentru noi la Phantasialand, care celebra chiar atunci 50 de ani de la inaugurare. Glad to have been there! Cheers pentru momente nebune și alte tinereții valuri! Ihaaa!

Fast fact: la Phantasialand poti veni si cu haleală la pachet, erau multe, multe familii chiar si cu lăzile frigorifice la ei, nu de alta, dar dacă ai vreo 2,3 copii și urlă de foame, te poate ruina o zi ca asta, unde doar intrarea costă 50eur/persoană.

Nașpa fact: la unele atracții cozile pot fi foarte, foarte lungi și îți va veni să te urci pe pereți, să faci dansul ploii sau să te dai cu capul de toți pereții până îți vine rândul. De asta există o chestie numită fast pass – pentru încă 15 eur ai asigurate vreo 3 intrări direct în fața cozii, deci dacă vă știți că stați prost cu nervii și aveți bani de spart, go for it. Noi am luat în calcul posibilitatea asta, dar ne-am răzgandit repede, pentru că hei, 15 euro era 1/3 din prețul biletului și pentru doar 3 ture rapide nu ne-a convins. Dar am stat de două ori la coadă de ne-a venit rău (la figurat), o oră și o oră și un pic pentru niște atracții.

Cu parcul de distracții behind us, ne-a mai rămas să dăm o tură pe la cumpărături după verzi și uscate plus vizită pe la castele.

Evident că ce am scris aici s-a întins pe parcursul celor cinci zile de vizită și cum discutam ulterior cu prietenii, nu știu dacă ni s-ar fi părut la fel de frumos dacă nu aveam acolo românii noștri.

Ei ne-au dus prin locurile faine, ne-au arătat orașul, ne-au povestit din viața lor de zi cu zi, ce le lipsește, ce le-ar plăcea să existe și acasă, nu de alta, dar să nu mai visăm la viața bună departe unii de alții.

Un tur rapid prin magazine și câtiva de euro în minus, plus niște încălțări noi, zic că am făcut niște combinații bune.

Drumurile întinse și multele benzi de pe autobahn, ne-au purtat o zi întreagă prin orășelele învecinate Kolnului și chiar pe valea Rinului, pe la moșii și castele. Pentru asta îți trebuie înca multe alte zile de vacanță și plimbat, who knows when pentru noi cel puțin.

 

Where to next?

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s