De toate · De zi cu zi · Experiente · Make-up · shopping

Ca de luni sau de marți .. poate chiar miercuri

Din dilemele zilei de luni citire: să mă trezesc? Să mă dau jos din pat? Să mă aranjez pentru birou? Dar noi ce mâncăm azi? :))

Printre aceste probleme existențiale, care în final duc în același loc, adică la birou, după ceaiul sau cafeaua corecte, aferente, urmează reajustarea la ce avem de făcut în săptămâna asta. Gură după gură și mai ales după micul dejun, parcă lucrurile devin ceva mai clare, ochii mai puțin cârpiți și în curând se face chiar ora mesei de prânz. Și ce facem la prânz astăăăzi? Hai la mall! La trei pași, dăm o tură prin magazine, scurt, să luăm pulsul promoțiilor și al noilor colecții. Of course că nu ne luăm nimic. Nu avem nevoie de nimic. Deci ce am făcut? Bineînțeles că ne-am luat ceva! Nu se poate așa ceva; ba se poate!

Luni – Ana, 1-0, sper să rămână așa până la finalul zilei, you never know what could happen.

Din recolta zilei de luni, punem pe lista de beauty stuff cumpărate pentru ca e frumos afară, pentru că am zis deja că e luni, pentru că vaaaaaaaaaaaaaai, ce culoare frumoasă, pentru că hai sa ne luăm, de ce să nu ne luam și pentru că fără motiv am cules o nuanță rozalie semi-turbată din producția proprie Sephora, cel mai cunoscut produs de buze de al lor, Cream Lip Stain – aici în nuanța 38. Movo-rozo-mato-opaco rezistent.

După nebuneala de la începutul anului când toată blogărimea și vlogărimea a primit spre testare tot kitul de 1000 de culori, deci pentru că s-a dus vâlva și s-au calmat lucrurile luni a fost cel mai bun moment de cumpărături neplanificate, nefolositoare și plăcute sufletului. Încercasem acum doi ani nuanța aia roșie, 01, din aceeași gamă și pentru o perioadă mi-a plăcut, nu pot să zic că e cea mai super consistență și longevitate, but it works. Și acum că au scos atâtea nuanțe, m-am gandit că au mai umblat poate și la formulă, nu doar la pigmenți. Dintr-o primă utilizare, pare totuși aceeași Mărie cu altă pălărie.

Yeses:

  • culori multe, după sufletul omului; mate sau cu particule prin ele
  • non-sticky
  • nu sunt ușor transferabile (aproape kiss proof)
  • rezistență bună pe întreaga suprafață a buzelor
  • confortabil de purtat
  • fără mirosuri puternice

Nos:

  • lonvegitatea nu e ultra wow ( Avea Kiko o gama veche care bătea totul la curulețul gol. Ce noroc că au scos-o! Noooot! ), dar e bună, aș da un 8/10
  • ca orice ruj mat după puțin timp accentuează ridurile buzelor ( mie imi place treaba asta, dar nu e pentru toată lumea)
  • aplicatorul burețel e exasperant dacă ești perfection freak  – poate o treabă gen pensulă îngustă ar fi fost mai potrivită)
  • prețul – nu e foarte mare, nu e nici cel mai ieftin; dacă ar fi să îi dau un preț din burtă aș fi zic că merită un maxim 40 lei, ori el fără niciun discount e la 58 lei

Pentru că ieri l-am aplicat pe buze după masa de prânz după care am mai baut o apă, am mâncat ceva lejer și în principiu nu am frecat buzele aiurea, când am ajuns după 19.00 acasă încă mai era acolo. Evident că locul central al buzei de jos va fi primul care se va estompa treptat, deci acolo ar necesita reaplicare în strat subțire.

Iar testul transferului l-am facut pe hazbănd, cum altfel? I-am făcut un frumos model pe bust și față, e drept că nu era intens, dar pentru că nu mi-a dat prin cap sa-l pozez așa, o să încerc să recreez această scenă și să vedeți și voi că totuși nu era rezistent la transfer, as advertised.

De încercat? Da!

La preț întreg? Nu! Faceți-vă card de fidelitate sau rugați vreo colegă care are deja – poate fi cu între 10% și 20% mai ieftinache.

Și noroc că s-a terminat și ziua de luni – tot 1-0. :))

Read you later,

Ana

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s