Experiente · food · travel · wedding · www

Fâl fâl ™ peste ocean sau somewhere over the rainbow

În ultima postare pe blog, chiar la final de martie, scriam pe final de articol cum că urmează concediu. Concediu pentru mine adică. Pentru restul oamenilor .. tot la muncă, tot la muncă?   *insert cheesy smile here*

Și pentru că abia ce am venit de la răsfățul periodic numit mani, which goes by its full name of manichiura aka mani pedi și alte variații pe aceeași temă, sunt blocată preț de câteva minute bune să fac orice implică mâini. Orice. Haha. Well, de fapt și pentru scris implică mâini, dar doar prin apăsare. Ce vreau să zic este căăăăă am to spare câteva minute prin care aș vrea să încep să scriu la articolul, sau articolele despre aventura mexicană; căci da, a fost o aventură. Și nu mă refer aici la ceva romantic, breath taking sau movie like, you will see, keep on reading.

Mă gândeam zilele astea, în timp ce eram în cel mai creativ loc din casă (știti voi care, nuuuu?) că mi-am ales și eu să scriu despre excursii, turism, vacanțe când nici măcar nu am cine știe câte plecări, $$, nu am habar de cele mai bengoase locuri și nici vreo faimoasă nu sunt. Da’ mie mi-ar plăcea să citesc de la cineva cu more or less același buget, viziune, vârstă despre ce a făcut când s-a dus în cutare loc. De aia ma uit și eu la diverse vloguri, bloguri și de aia scriu și aici, pe analogsonline.

Acum că mi-am spus năduful, let’s talk business.

2 martie 2017. Trezirea, îmbracarea, valea la aeroport. Of course că am plecat o dată cu toată lumea și m-am panicat că nu ajungem la timp, ceea ce nu a fost cazul absolut deloc, dar ce m-aș face dacă nu m-aș criza nițel? :)) Probabil că mai bine la cap. :)) Ora 9 a venit, către Mexic am pornit! First stop: my beloved Amsterdam. Cre că a fost prima dată când mi-a părut rău că nu am conexiune între avioane de mai mult de 2 ore. Aș fi dat cu tot dragul o fugă până-n centru, pentru o cafea, o poză și .. pur și simplu pentru a quick look over the city. Can you tell I miss it? Amsterdaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaam ik houd van je!

Revenind la realitate și la cele două, trei ore pe care le aveam de pierdut pe acolo, am purces la zgâit la chestii, probat chestii, cumpărat chestii.. bineînteles că folositoare. În apărarea mea, a noastră de fapt, pot să zic că nu am cumpărat ceva neplanificat. Deci, două ore și un burger, un parfum și două perne de voiaj mai târziu, ne îmbarcam într-o ditai nava spațială cu destinația Mexico City. Ce avea să ne aștepte? Păi un luuuuung drum, de vreo unșpe ore, cam așa și un grohăit constant opt din ele. Nu, nu noi eram cu grohăitul, doar un domn pe care-l durea la banană și care și-a pus pătura în cap la propriu și groh, groh awaaaaay.  Nu am dormit cele unsprezece ore, nici măcar o leacă, însă la finalul zborului era fleașcă de oboseala. După două filme jumate, un serial, niste muzică în surdină și lectură din The Paradox of Choice, tot ce voiam să fac atunci când am atins pământul era să iau toaletă în brațe. Ceea ce s-a și întâmplat. Trecând de această primire căcăcioasă, formalitătile vamale și recuperarea bagajelor au fost un fleac. Nu știu în timpi precisi ce și cum, știu doar că tăntica de la întâmpinare ne-a întrebat dacă avem prieteni mexicani și scopul călătoriei, ultimele dintre informații afându-se pe formularul de intrare în țară, completat înca din avion și obligatoriu fie că ești străin, fie că ești de al lor; doar detaliile din formular fiind diferite.

Și cum am călătorit cu soarele-n față, a venit și momentul să recupereze și cand am ieșit din aeroport cu destinația Santiago de Queretaro era deja întuneric bine.

Queretaro e un oraș situat la vreo 3 ore de mers cu mașina față de Ciudad de Mexico, mașina noastră fiind Primera Bus. Da, știu, poate vă gândiți că ia uită-i și p-ăștia au mers cu rata, hăhă. Well, contrary to our belief nenicii aștia chiar au condiții, cel putin pe ruta asta, asa că am plătit undeva la 700 pesos pentru două bilete. Autocarul este dotat cu wi-fi, toaletă, monitoare în scaune ca în avioane și scaune care se înclină binișor ca un pat. Am dormit blană pe drum și am ajuns la destinație aproape de miezul nopții; din gară într-un uber și dintr-un uber țup țup în camera de hotel.

Localizat chiar în centrul istoric al lui Queretaro, hotelul în care ne-am cazat, Hotel Madero, nu pare cine știe ce de afară, deși văzusem poze mișto pe booking. Când a parcat uberul în fața lui deja mă gândeam în mintea mea că în ce vizuină om fi ajuns. Treaba e că hotelul ăsta pare o casă pe un nivel sau două de afară, cu o intrare impunatoare și cam atât. El își arată .. mușchii abia când intri și vezi că de fapt, e construit pe lungime, nu pe lătime. Un fel pe afară afară-i vopsit gardul, înauntru-i leopardul; doar că de bine. :))

Dupa 20+ de ore de taxi, avion, bus, așteptări și șezut, tot ce am putut să facem a fost să aruncăm pe un pat hainele și pe alt pat pe noi și să-i dăm cu nănel. Vreo opt ore dintr-un foc. Nici nu mai știu cum ne-am trezit, dar cel mai probabil pentru că ne aplaudau stomacele de nu mai știam de noi.

Spălat, îmbrăcat, aranjat și ieșit. Dacă aveți de gând să mergeți în țări pe alte continente vă sfatuim cu drag și spor să vă luați CEL PUȚIN UN ADAPTOR pentru prizele vieții. Noi nu am găsit în apropiere de locația în care eram cazați așa că am împrumutat de la doamna de la curățenie cât să avem baterie să ne anunțăm familionul ca suntem bine, după care am cumpărat un încărcator specific pentru telefoanele noastre. Chiar nu e nevoie să cheltuiți 30 usd când puteți lua adaptoare chioare de prin supermarketurile de la noi sau dacă vreți chestii mai fancy, try this out.

Trecând peste asta și cu un pas mai aproape de tehnologie, am pornit în cautarea unui loc de mâncat. Dar .. ce să vezi, nu aveam bani cash schimbați. Treaba e în felul următor: dacă mergeți în locuri pline de turiști străini, gen la plajă puteți lua cu voi fie EUR, fie USD. Dacă vă duceți mai înspre continent, mai spre așezările normale, nu estivale, cel mai sigur e sa luati USD. A fost un challenge cu EUR de gasit si apoi de schimbat. .. Și când găsiți o casa de cambio, schimbați fraților mai mulți bani deodată. Nici nu știu de ce noi ne-am câcâit și am schimbat cu țârâita. Nu e ca și cum plecam într-o zi două și rămâneam cu ei. E prea multă bătaie de cap. Ca să vă faceți o idee, cam 20 pesos e un curs bunicel pentru 1 euro.

După alte fâtâieli care ne-au exasperat, am ajuns în sfârșit să mâncăm. Dar ce să mai comanzi de mic dejun, că ceasul bătea aproape de prânz. La cât de hămesiți și cheauni eram nici nu știam ce să luam mai repede. Mai ales că .. meniurile în engleză nu-s neapărat la tot pasul sau foarte detaliate, acolo unde există.

Ce a urmat a fost o fascinație și niște mirifice onomatopee de “Ooooo, oaaaa, îîî!” căci ce să vezi am dat peste chestii bune, dar și dubioșenii. Adică, pe bune acum, cine ar combina compot cu carne? Bleah. Și cu legume. Double bleah. Aspectuos era bine ce vedeam acolo în farfurie, dar gustul nu pot să- compar cu nimic. Oamenii ăștia au altă gastronomie; niciunul din gusturile din Mexic nu m-au facut să îmi amintesc de ceva familiar, ori câteodată ( a se citi dacă ești sensibilos ), ai nevoie de un iaurt acolo, să facă bine la flora și fauna intestinală.

Ce ne-am propus să tot degustăm în acest periplu a fost guacamole, care a fost cam nelipsit de la mese. Fie încorporat în wrapuri, fie ca side dish, era unul din lucrurile care bănuiam că trebuie să fie cel mai bune aici, la mama lor (confirmă si wikipedia). Și a fost. Bun, bun bun și chiar foarte bun. Nu am văzut în schimb să fie așa popular printre ai lor, dar posibil să li se fi luat și lor de atât de mult avocado cu ceapă și rosii.

Spre deosebire de alte excursii și postări în care scriam ce și cum am mâncat, nu o să fie cazul și aici. O dată pentru că habar nu am numele și compoziția exactă, si a doua oară că really, who cares? Așa în mare se vede din poze, plus amintirile mele din copilarie rezultă ca pricepeți voi dacă mi-a plăcut sau nu. I’ll make sure of that.

Treaba e că, după ce am mâncat și ne-am mai fâțâit o leaca prin centru, tot ce voiam era sa .. ne încărcăm telefoanele. Hahaha! Și evident că o dată ajunși în cameră am picat din nou lați de ne-am trezit noaptea. Deci, practic, am irosit o zi din punct de vedere turistic, însă a fost așaaaaaa bineeeeee. Trezitul noaptea nu a fost chiar așa târziu și asta ne-a permit să mai căutăm localuri pe aplicatia de Foursquare că să luăm și cina.

Locația pentru cină a fost total nefancy, dar numa bună. Gorditas, adică niște sandwichuri făcute din tortillas, de fapt niste wrapuri cu carne și brânză au fost delicatesa serii. Simplu și bun; localul era printre cele mai populare și adevărul era că am văzut mulți localnici care erau acolo cu familia, vineri seara. Ce e mai dificil în Mexic, în zonele mai putin cunoscute ca destinații de vis, este că oamenii nu vorbesc altceva decât limba lor. Shocker. Am dres-o cu google translate offline și ce mai știam din telenovelele de când eram mică și cel mai important lucru e că reușeam să cerem chestii nepicante. Dacă nu sunteți amatori de gusturi intense e cel mai sigur să specificați, indiferent de ce scrie în meniu. Singura dată când nu am mentionat și când nu era scris în meniu, am primit mâncare picantă. Și la ei picant, nu e doar așa .. mă ustură o leacă limba, ci sare cămașa de pe mine, iau foc, arde, uite cum arde! Be advised!

Santiago de Queretaro a fost pentru noi un loc de tranzit, am poposit aici cât să participăm la un eveniment fericit al unor prieteni, care dupa  nu știu câți ani de relație au oficializat și ei concubinajul lor. Deci am fost la nuntă.

Sâmbătă dimineața, dă-i cu mâncat, check-out și check-in la locația de nuntă, la 40 de minute depărtare de Queretaro. Dă-i cu aranjat la păr, explicat în spaniolă lu tanti coafeză și poc poc, cică m-a executat. Ce să zic other than #notimpressed. Ale noastre fac mai mișto, cel puțin unde merg eu. But anywaaaaaay, nu aveam chef să stau să încerc freze, mai ales că la ora 3 dimineața eram în picioare, evident că nu mai aveam somn ci doar chef de uitat la Narcos, ceea ce s-a și întâmplat. Off topic: Narcos – Netflix sau torente. Merită.

După marea stilizare la păr plus makeup by me, m-a pocnit un somn, Doamne Doamne. Eram amândoi cam leșinați și nici timp de dormit nu aveam, maxim o moțăială de juma de oră. Ura să înceapă nunta, cu du-te la biserică, vino de la biserică, dă-i cu ploaie, după cu soare și pe seară cu frig. Nunta a fost la cort, foarte frumos ca aspect dar până să dansăm mi-au înghețat toate cele. Lipa, lipa și cu mâncarea, care la ei a fost jap, jap, un fel după altul. O chichineață de antreu, o supă și o carne. Topped with a slice of cake. Și astea toate până la ora 9 seara. Am reușit să rezistăm până la miezul nopții, ne-am bâtâit, am băut și cum făceam o pauza mă lua frigul. Așa că, cu riscul a pierde momente amuzante și pe mariachi, am tras pe dreapta și ne-am mai trezit a doua zi la 10 de dimineața, când ne-am dus sa luam un breakfast – brunch, organizat de miri. Totul pe ritm de muzica mexicană locală live.

A urmat o leneveală maximă, stat la soare și mai mult Narcos, nimic ultra palpitant sau turistic, dar am remediat asta a doua zi când ne-am trezit cu noaptea în cap din nou ca să plecăm la aeroport, cu destinația Cancun. Și abia ne reglasem și noi cu somnul si trezitul când am făcut ochi la 3 jumate AM. Măcar nu a fost așa greu cu mobilizatul ca diminețile la birou.

Și am ajuns în Ciudad de Mexico. Habar n-aveam noi că o să ajungem să cunoaștem prea bine aeroportul ăsta.

* Va urma *

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s