Experiente · snowboard

Balgarskia sau placă și skiuri. Deci snowboard și ski, Bansko 2017

Baaaam! Uacia duin pipăl? Dis iz ei niu păust on mai blăug. End dupa ce ai started să scriu în englezki articolul pe care-l încep again, m-am gandit eu așa, eu cu mine, că uat iz dis? Ai uant tu ruait samsing mor miningful. Haha! 🙂

Dacă ai trecut de râdurile romano englezo semi analfabete, but funny nonetheless, hielou! Ne-am adunat azi aicișea, ca să citez un mare critic “an” viață pe numele lui de scena John Earring (instagram aci, băgați acolo liche-uri), că să vă zică fata cum a fost la Banskia. Adică la Bansko, dar mă dau și eu mare că am fost pe pârtie, pârtie care aduce nițel cu heșteg #Auskia; băt av cors că nu e Austria.  Deci Bankso, ianuarie 2017. Hit play aci pentru varianta scurtă, daca stați prost cu nervii, timpul, ochii sau răbdarea.

Pentru varianta scrisă, pentru care faceți efortul de a citi, e ok, sunteți bine unde ați ajuns.

Ca să nu aveți așteptări prea mari așa de la început, vă dau de acum cel mai important detaliu: nu și-a rupt nimeni nimic, nu s-au spart capete, luxat coate, pișeri sau altele; toți oamenii implicați în această vacanță nu au suferit în realizarea video-ului de mai sus. Awwww! Acum sper că tot aveți de gând sa citiți, nu sunteți doar amatori de știrile de la ora 5, senzațional, capatos, dan diaconescu în direct și în reluare, dinți lipsă și scoala vieții. I can only hope!

Se face că era luna decembrie și noi eram ca niște floricele și zburdam ca căprioarele pe câmpii, n-aveam niciun stres și ne gândeam cum în ianuarie ne dăm cu placa, ski sau fiecare cu ce are în dotare. AAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA!

Stai așa ca nu-i așa! N-avem de niciunele și facem pe interesanții. Dăi cu căutare de cazare, vezi atotputerncul Booking și ia cazarea de unde nu-i. Shit! Cu chiu cu vai ne-am strâns majoritatea oamenilor care mergeam la zăpadă și ne-am pus cu tablete și laptopuri în brațe și am început să cautam di tăti. Prin nu stiu ce minune ză hasbănd a gasit o treaba, îi zicea Bariakova family hotel. Amu, mna, family nefamily pentru ăștialați neînsurați, nemăritați, who cares?! Am gasit ceva. Și dă-i cu sunat la numarul de contact. V-am zis ca era duminica relativ seara? Cred ca am omis. Well, a răspuns cineva la numarul ala si tot ce auzeam in telefon erau țipetele unui copil. Măi dar urla grupa mare, a-întaia! Anywaaaay, tanti a reprogramat apelul pentru alta dată și mai toate conversațiile cu bulgariaski.ro au fost pe mail. Așadar, cu sacii văzuți în căruță, am cerut și demipensiune și am bătut palma pe vreo 1700 lei de cuplu, cazare si haleală. Pentru nemăritați si neînsurați, o cameră de 3 persoane a fost o leacă mai scumpă, până in 2000 lei. Impresii de la fața locului, mai jos.

Cum luna decembrie a fost pac, pac, gătată rapid, iată-ne in ianuarie nerabdatori sa ne dam pe pârtii. Ho, stai așea! Calm, chill, relax. Se făcu dimineață.

Cică la 6.30 adunarea era la reședința subsemnatei, pe 13 Septembrie. 2 mașini, 7 oameni în total, deci teoretic ce ar putea merge prost? :)) Well, moș Ene le-a dat cu praf de somn si unu a adormit pe pat de cu noaptea și nu a auzit ceasul, alții au uitat sa pună ceasul să sune că sigur îl pune Irina, iar alții (nu dăm nume, ahem, ahem, păstrăm discreBREBEția) au petrecut în cluburi la manele. Joke! Nu manele, doar cluburi. Deci ne-am reunit cam pe la 8, într-o sambata bucureștiană friguroasa. Boooon! Hai ș-om mere! Dupa alimentat, cafele și pipi am pornit-o la drum, seriously de data asta.

Drumul, pentru noi ăștia de am stat ca leprele în mașină, deci care n-am fost cioferi, a fost .. meh. Fiecare și-a ocupat timpul cu diverse, dormit, citit, ascultat muzică, cărți. Hai mai un pit stop, pipi again, vignieta de drum, 10 Euro – câââââââââââât?! Asta pe 7 zile. Evident ca nouă ne trebuia de 8. Nu există. Soooper. Mai luam una la întoarcere, tot de 7 zile ca să știm o treabă. Minunat.

Minunat a fost măcar că aveau pe centura Sofiei facută autostradă, deci blană, fir întins, glonț. Finut, decent, 130 gen. Nothing outrageous.

Am ajuns in Bansko pe soare si vreme așa frumosă că ne gândeam cum mă-sa ne dăm noi cu placa, dacă n-o fi zăpadă, daca n-o ninge? Phew. Ce ne-am fi făcut dacă nu ne gândeam noi atât?! E ce să vezi, ne-a dat zăpadă de ne-a liniștit, dimineață, la prânz și seara, vreo 4, 5 zile din săptămâna de stat p-acolea. Happy? Și ca o poezie aparținând simbolismului, de o simetrie nemaiîntâlnită, în zilele extreme i-a dat cu soare, numa bine de poze bengoase pe pârtie. De atâta emoție profundă că unul dintre baieți a scapat telefonul din telescaun; imortalizând peisaje, pârtie cu oameni, uatevăr. Hai mă că l-a recuperat! A dat un ctrl+F rapid și l-a găsit.

Deci am ajuns la Bansko, Balgheria și ne-a întampitat proprietăreasa hotelului,  o tanti micuță si blonduță, harmless apparently. Avea toate glumele la ea si chiar si țiglele pe casă da o mai dădea în strachini când ne zicea că are pentru noi pregătit un pat afară. Say whaaaat?! Femeie, te tai! Ea nu știa cu cine se pune, zău. Adică cu eu, cu mine. Eu care am avut o vreme cand am umblat (fara buna știință) cu cuțitul în gentuța de zi cu zi. Hihihihi. Arma albă direct, deși cuțitul era cam negru, gri asa; d-ăla zimțat de bucătatie. But anywaaaaay, aia e altă poveste.

Și deci ne cazam (acum ma gandesc că poate era mai simplu sa facem un vlog, ca sa nu mai transcriu toate notele de subsol, grimasele si onomatopeele aferente) și ne despachetăm, asta după ce facem inspecția camerelor tuturor. Unii au stat in camera de 3, cu un al treilea pătuț de copil, cu baie cu jacuzzi, alții au avut view șmecher și baie căcăcioasă și alții un mix din cele două. Ah, the good life! Serios acum, locatia era ok, clar nu lux, dar cum ne-am putea plange când abia ne-am mișcat poponețele la căutat oferte în al doișpelea ceas? Măcar a fost curat, cald și papa bună. Well spent money.

Surprinzător, hotelișorul nostru avea și o saună, cam cât o cămară de murături și altele, cam dosită, însă folositoare, care ne-a costat 5 leve de cap de bovină. Adică un 10 lei în banii noștri, pentru o oră. E ceva pe lista de to do daca mergeți pentru mai mult de două, treci zile la munte pentru activități sportive și dacă vă preocupați din timp, și disponibilitatea locurilor e mai buna. Deci este un factor în alegerea locației. Asta și apropierea de pârtie. Nu de alta, dar daca nu vreți să depindeți de shuttle-uri sau alte bus-uri, chiar și puse la dispoziție de hotel și ca să fie util și pentru skiori the closer față de pârtie, the better. Noi am fost la 5 minute de mers efectiv, nu 5 minute d-alea comprimate de ăștia de la Booking, în care ori alergi de îti pocnește splina ori te teleportezi. 5 minute pământești, de om normal, care merge normal până la partie, nici prea, prea, nici foarte, foarte.

Deci asa am ajuns noi într-o sambată și am deschis sezonul pe 2017 cu niște vin si vorbă bună. După care am băgat somn ca să vină o data a doua zi și să mergem pe pârtie.

Cu sângele colcăind în noi a nerabdare (eu not so much) am băgat la ghiozdan, adica la maț, adica am luat micul dejun ca să ma exprim politically corect si lady like, care este, și duși am fost pe pârtie. Noroc ca ne-am înființat la telecabină de cu seara să ne luam pass-uri, ca altfel mai înlemneam și pe la alte cozi, pe langă cele de urcat pe munte.  După un urcat care a durat cam 15 minute să zic, că tot ne-am propus sa cronometram și hei, ce să vezi, nu am verificat ce și cum; am ajuns la primele telescaune. De aici te puteai duce in vreo cateva direcții mari și late, două mai precis, posibil să fi fost mai multe, eu nu am văzut. Și pe măsură ce urcai cu unul sau cu celălalt și te dădeai pe pârtie ajungeai în alte locuri, din care luati alte telescaune, care te urcau chiar mai sus. Nu e nimic prea alambicat, dupa o zi doua, prinzi care-i mersul treburilor.

Pentru mine a fost ceva wooooow. Am învățat să ma dau cu placa la Păltiniș și deci întelegeți că nu suferă comparație. Ce am văzut aici era mai mult, mai mare, mai cum vrei să-i zici. Better, e clar. E important să ai spațiu de desfășurare; cred că ăsta a fost unul dintre aspectele care m-a ajutat să am mai multa incredere când m-am dat cu placa. Asta și faptul ca am avut 5 zile bune de dat de  dimineața până seara, cu hazbănd, cu unul din băieți sau chiar cu toata gașca by my side.

Dacă ești fată și citești ce scriu aici și dacă te-ai apucat recent să te dai cu placa și treci prin cele mai frumoase momente de frustrare si enervare si … aaaaaa(insert țipăt here), să știi ca o sa vină și relaxarea aia de care te frecă toți la cap.

Dacă dupa primele doua zile am fost extenuata fizic, de la atât de multa încordare în toți mușchii posibili și imposibili din corp, in a treia zi, corpul meu a dat un pic shut down, reboot, restart , error, error , cââââh, câââh și m-am trezit cu o frumoasă alergie care mi-a făcut ochiul cât o ceapă babană. Adică era umflat de zici ca a batut hazbănd la mine ca la fasole; macar nu eram vânătă. Deeeeeci, am bagat doctorii și caldură la cabana plăumioara ca să nu stric tot concediul și urmatoarele zile au mers ca unse.

Legat de datul propriu-zis cu placa, uat iz der tu sei? Cred că e important pentru orice începator, dar nu numai, sa fie atent la ce îi zice corpul – la cum te simți, cum reacționezi; e ok sa te dai pe pârtii ușoare și foarte ușoare câtă vreme ai nevoie. Dacă reușești să treci peste frica de viteza și ușoară pierdere a controlului (ați auzit voi toți care sunteși control freak?!)  și bonus peste frica de înatime, poți încerca sa te dai pe pârtiile roșii, adică de dificultate medie. Dificultatea pârtiilor nu este neapărat aceeași pe toată lungimea lor, însa este clasificata așa tocmai pentru ca pentru un începător nu ar fi tocmai cele mai ușoare. Fiecare progresează în ritmul său și sunt convinsă că toți prietenii care te încurajează să te dai și pe pârtii mai dificile au intentiile cele mai bune, de a progresa alături de ei și hei, daca poți mai repede cu atât mai bine. Ce vreau eu să zic e că, you do you. Mai important decat ce zice oricine este să crezi tu în tine și daca pornești in expediții kamikaze pe pârtie cu inima îndoită, it’s gonna be a pain in the ass. Eu am încercat să ma gândesc la mine above all. Cine e oricine să îți zică ce? Că nu te dai nu știu cum, de repede, de incet, că nu ești prea avansat? Phhh! Who cares? O să vină și momentul ăla. Câtă vreme te simți în siguranță, deci când nu simți că o să mori sau ca o sa te caci pe tine de frică la urmatoarea cotitura la  următorul dâmb, ai toata vremea să progresezi. Pentru ca sezonul urmator, sau chiar data viitoare pe pârtie o sa vrei sa simți frica aia; dar o să vină de la tine dorința asta, nu pentru ca te-au impins de la spate unul sau altul. No stress. No panic. No rush.

Anul ăsta am avut cele mai puține vânătăi ever, una adica, facută in primele zile cand încercam sa ma țin după ceilalți pe pârtie și cand încă eram stresată de statul, dar și de placa în sine. So proud of myself! Proud pentru că puține vânatăi nu că eram speriată de bombe și că mă mișcam ca ochiul mortului, ca să citez un alt maestru în viață, ahem, ahem. Alte incidente deosebite, precum lovituri la cap și perderi de memorie cu repetări obsesive de fraze băgătoare-în-sperieți nu au fost, deși am stat cu inimile îndoite cand maestrul Earring facea e viteazul și nu purta cască when snowboarding. El era o albinută, cu caciulița lui, say whaaaat? Și după ce i-am facut capul cât o baniță tot n-a ascultat de noi, din fericire kamikaze sau nu, macar nu ne-a facut surprize neplacute pe pârtie. Ahh.. aproape. Scapatul telefonului din telescaun nu se pune, nu? Nu, ca ala-i fier, plastic, ce o fi, whatever. Mda, deci fara incidente.

Un .. incident amuzant am pățit chiar în hotel în a nu șiu câta dimineață. Cu febra la fund și picioare și cine mai știe pe unde, cu o cana de ceai în mână mă îndreptam eu frumușel către camera mea, să ma echipez corect, corespunzator, aferent de plecare. S-a produs o extorsiune, error, error again, partea de sus a corpului s-a angajat in deplasare și informația a ajuns mai greu la picioare. Așa că m-am oprit cu fundu-n aer, proptită într-o mână că deh!, în cealaltă aveam cana și cu genunchiu-n scara .. mama mă-sii de treabă. M-am lovit în moalele genunchiului de mă doare și acum, la cateva săptămâni dupa ce am venit acasă.

Other than than, ce ar mai fi?! Sa vedem, ne-am dat pe pârtie, seara ne facea tanti de la hotel de papa după care beam ceva, mai un joc, mai o gluma si cădeam lați pană dimineața când o luam de la capăt. Pe pârtie băgam fiecare după posibilități, un fibrobar, energy bar, croissant, supe, cartofi cu brânză, hălci de pui și coaste. Well that escalated quickly! Eu am râmas în zona consistențelor moi, pentru ca I’m braceface și pentru că să ma dau de-a dura pe pârtie cu stomacul plin nu era o idee prea savuroasă pentru mine.

Și pentru că spiritul de aventură se resimte puternic la cei 28 de ani, într-o seară, dupa cina de la ora 7, am decis într-un moment de rebeline maxima, să iesim în oraș la ceva dulce. Și pentru că momentul ales a fost chiar vineri seara, când tot românul face banul gros, bulgarul de ce nu ar face și el? Rezervarea noastră pentru de-ale gurii dulci s-a dus mai repede ca pe apa sâmbetei când ospătarul ne-a zis că dacă nu mâncam mâncare putem sa ne cărăm. Exagerez! El a zis că o fi, că  o păți, că așa merg treburile vinerea în localul lor și l-a chemat pe domnul manager de manager, șef de sală mare barosan, care ne-a zis cam fix și exact același lucru. Hai pa și pusi! Ne-am dus la un alt local, un pic mai sus și n-a mai fost foc si para. Ne-am luat un vinisor,  o cafeluta și o dulcegarie. Adică cum? Hello? Ne revenim din figuri? Vorbim de Bansko si o bodega ceva mai aranjata. Bine hai, arata bine$ și chiar și așa, nu luam un suc sa-l bem în trei ore la masa lor.

Well, cred că am acoperit mai tot; nici chiar fiecare dumicat și pârț, dar you get the gist. Pentru cei mai înraiți dintre skiori si plăcari sunt convinsă ca nu au fost cele mai bune pârtii, dar pentru experiența totală m-as mai întoarce la Bansko. Dacă ai mai fost de 6 ori, tu probabil că nu și probabil nici eu să fiu în locul tău. Bansko rămâne varianta budget friendly pentru ceva mai bine ca acasa și mai puțin ca Austria. You decide.

Începusem sa scriu experiența asta în engleză inițial, dar pentru ca nu sunt fluentă în jargonul urban și nu am glumele la mine în zona asta, m-am gândit să fac o tocaniță de cuvinte în română până una alta.

Pentru detalii, aprecieri și vobe de duh, secțiunea de comentarii e deschisă tuturor care se riscă să dea cu vorbe-n mine.

Acum intra în acțiune și pozele, fiți pe fază aici.

Tăti buni,

Anette

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s