Experiente · travel · www

Unexpected escape – Budapesta, Viena & something in between – Part 2

And now.. get ready for part 2.

Ajuns in Viena. Checked. Gasit cazarea bookuita. Checked. Apai care-i problema atunci?

Well, desi pozele de pe booking constituie in majoritatea cazurilor o referinta, in cazul acestui loc, nu au reflectat neaparat realitatea. Locatia la care am rezervat si platit doua nopti de cazare se numeste Arnes Hotel; iar cuvantul hotel este mult spus (1250 lei/2 nopti/2 camere/4 persoane). Este mai mult un bloc de locuinte, construit acum ceva timp, transformat in hotel. Si sa incepem si aventura austriaca. Am ajuns again, pe ploaie, ne-am invartit o lecuta sa gasim loc de parcare in zona ( pe site se facea mentiunea ca hotelul nu dispune de parcare proprie, insa ca pe strazile adiancente sunt locuri fara taxa – ceea ce s-a si intamplat). I-am lasat pe baieti in masina si, impreuna cu our lovely Silvie, vorbitoarea noastra de limba germana, m-am dus sa luam camerele in primire si sa decartam tescalaul de bani. Prima impresie a fost .. dezorientarea. Nu stiam pe unde se face accesul in hotel; nu vedeam receptia. And there’s a good reason for this. Wait for it! Intram noi, intreaba ea, ‘Receptia?’. La care un nenic de p-acolo, ‘Aici e receptia!’. (*&!!#@!!?? Aici unde, ne gandeam noi? Pai, o masa cu o imprimanta, un laptop si un POS – that was it. Ne-am uitat una la alta, ca in filmele cu prosti si am cascat ochii. :)) Nah bun, mega dubios. Nu, nu suntem rasisti; insa, stii cum e cand nu te astepti la ceva, ca iti da lumea peste cap? Nu ma asteptam sa nimerim intr-un cartier turcesc 200%, in Viena. Nu asta imi imaginam cand ma gandeam la Austria. In doi timpi si trei miscari am facut formalitatile de cazare si ne-am luat si camerele in stapanire. Intrarea in locatie se face pe o alta parte decat prin restaurantul propriu-zis si duce catre o scara interioara, circulara. No lift, that is. Naspa de carat, that is; daca veniti cu multe catrafuse. Noi am avut camere la etajele 1 si 3, fiecare dupa cum i-a suras norocul. Exista o diferenta de dimensiune, chiar daca vorbim de acelasi pret – camera de la etajul 1, era mai mica, iar cea de la etajul 3, mai mare (1 pat vs 2 si ca m2). Asta nu ne-a deranjat in niciun fel; la cate bagaje aveam noi, a fost ok. Camerele-s inalte si paturile destul de comfortabile pentru o locatie cotata la 2*. Ce a fost horror in camera de la 1 a fost zgomotul – daca va stiti ca dormiti iepureste, be aware. Noi am avut vedere in statia de tramvai si cum unul dintre terpomane nu facea priza o data inchis, am auzit o buna parte din trafic; ceea ce nu-si doreste nimeni dupa o zi de plimbat in care-ti pica ochii in gura de somn. Mai sus, la 3, wifi-ul era mai mult nu. Si, bonus, la tv – numa’posturi unul si unul. Turc tv, turc teleshopping, turc taraf tv si altele. Blanita, ca sa citez un critic in viata. :))

Dupa toata operatiunea de cazare, am luat mancarii. Columbus Brau avea review-uri bune si noi eram doritori de o experienta austriaca autentica. Nu, nu ne-am infipt intr-un faimos snitel (l-am incercat cu alta ocazie), ci intr-un platou xxl de coase cu cartofi si salata. Totul stins cu bere, a fost numa bun. Nu stiu ce sa zic de burger sau specialitatea de cocoloase – paste, baietii nu au fost dati pe spate. All in all, am mancat bine, la pret ok; dupa care ne-am rostogolit catre casa noastra pentru un binemeritat somn de frumusete.

Daca planuiti sa bagati in voi ca spartii si sa mergeti la somn dupa, nu uitati sa va luati apa!! Eu m-am trezit in toiul noptii si mi-am si trezit prietenii sa-si bata mila si de mine, ca mor de sete si nu ma indur sa ies pe strazi necunoscute. 🙂

Ce zi urmeaza? Vineri! But fist, lemme eat! Unul din motivele pentru care am luat cazarea asta fabuloasa (not) au fost review-urile pozitive despre micul dejun bogat de la Arnes. Bogat you say? Inseamna ca cei care au comentat nu au avut un mic dejun cum trebuie. A fost un mic dejun okish, decent; insa nimic asa special. A fost ok ca sa avem un punct de pornire pentru ziua care abia incepea. Off we go!

20160513_095434.jpg
Za fud la Arnes

La pas pana la metrou, pe care l-am luat pana la faimosul Stephansplatz si am ajuns in centru! E o senzatie faina sa iesi din subteran si primul lucru de care dai cu ochii, dupa ce vezi cerul, sa fie basilica lui Stefan. Mare, impunatoare si neagra – catedrala romano catolica era plina de oameni. Am dat din coate si picioare si am intrat si noi. Vedeti ca, imediat ce iesiti de la metrou sunteti abordati de dudui si nenici, care vor sa va vanda diverse – plimbari, tururi, orice. Ziceti un politicos si ferm ‘Nu!’si vedeti-va de treaba. In toate locurile turistice sunt ciupitori de genul – sigur nu veti gasi aici cele mai bune preturi.  O data intrati in catedrala, ‘Uhhh!’, ‘Oaaaah!’, ‘Iiiii!’ si degajati terenul. :)) Nu fiti gura casca sa incurcati traficul. Admirati si move on. Taxa de intrare nu este, insa daca doriti sa urcati in turnuri se plateste. Accesul se face cu liftul condus de o persoana de serviciu, pentru a fluidiza traficul. Noi am ales turnul de nord, pentru ca era deschis si puteam admira panarama. Turnul de sud este inchis si admirarea se face prin geamuri – depinde ce preferati.

Dupa o sesiune de poze, hai s-om mere. Ne-am coborat din varful piramidei pan’ la poale si am dat un tur prin Stephanplatz. De jur imprejurul catedralei sunt tonete cu bere si mancare sau de suveniruri. Noi nu voiam nici una, nici alta asa ca am luat-o la pas mai departe. Centrul era destul de aglomerat, fiind inceput de weekend, asa ca ne-am mai pozat cu doua trei statui si ne-am continuat periplul catre .. tobele, va rog, tananam Zoo! Zoo Viena este localizat pe domeniul Schönbrunn, la care am ajuns tot via metrou. era deja pranz, asa ca, surpriza, ne era din nou foame. Si pentru ca nu voiam sa pierdem timpul prin restaurante/pub-uri, am luat un quick fix de la magazinul zoo-lui. Am comandat patru snitele portabile si hap, hap, ne-am umplut stomacele. 5 euro mai tarziu eram happy, puteam incepe explorarea gradinii (best of Europe din cate am citit – I beg to differ, Praga o bate!).

Zoo Viena ne-a rapit vreo 4 ore din ziua de vineri si ne-a dat ocazia sa vedem ceva specii de animale pe care nu le-am zarit nici in Amsterdam si nici in Praga – ursii polari, ursii panda si cred ca mai erau cateva, dar honestly I don’t remember. Gradina e mare si are alei largi, numa’ bune de plimbat cu familia. Animalele sunt tinute in tarcuri mari, par sanatoase si bine ingrijite; o leaca plictisite, da-i ok. Rinocerii se harjoneau, pinguinii faceau show si liliacii zburdau in voie in sera. Da, a fost frumos, mi-a placut. O parte din gradina e construita pe deal, unde sunt suspendate niste poduri de lemn, printre copaci, ca sa treci direct prin padure. Fain, I tell you. As alege oricand asta decat stat prin muzee la aer conditionat. Behold, iata si poze:

Sure, mi-ar fi placut sa am vreme sa vad si palatul lui Sisi, insa dupa cele 4 ore +, am zis ca ar fi cazul sa ne ducem catre oras, sa poposim la un local si sa ne odihnim picioarele. Asa ca, Amerlingbeisl a fost urmatorul local pe lista celor cu papa. Impresia artistica a fost buna, localul fiind destul de hipsteresc. Cu gradina interioara destul de mare, decorata cu plante si vita de vie, insa cam zgomotoasa ne-a facut sa stam inauntru. Berea a fost nelipsita de la masa, insa snitelele au fost average. Cartofii copti nu ne-au incantat si castigatoarea celui mai bun meniu, Silvie, a infulecat o feta puturoasa, trasa la tigaie si servita pe pat de salata. Yum! Asta e de incercat, next time. Cu buza semiumflata am plecat sa cautam un local specializat pe dulciuri – no check in here, aproape am uitat cum ii zice. Cafe Museum il striga. Dupa experienta cu sufleul unguresc incredibil de bun, am zis ca la Viena o sa fie si mai si. Fail! Localul cu pricina era frumos, decorat in stil clasic, vechi, cu tavan inalt si canapele rosii de catifea. Un domn tuns 0, cu statura masiva si spate lat ne-a luat comanda. Destul de uncanny as putea spune. La intrebarea noastra ‘Este sufleu facut de casa?’ raspunsul lui a fost mega asigurator. Am mai intrebat de inghetata care de obicei insoteste sufleul, caci in meniul lor era trecuta frisca. Am primit un raspuns negativ, ca nu se poate inlocui, dar contra cost, ne-o pot servi alongside. Buuuun, deci faci pa nebunu’, sa speram ca macar merita. Neah! Am servit un dulce mega dulce, foarte dulce, sa ne vine rau de dulce; cu frisca, inghetata si napolitanta traditioanala. Sa va explic – ala numai sufleu nu era. Cel mult o negresa mai fancy, scaldata-n ciocolata si incalzita la cuptor. 🙂 Deci nu tu crispy la exterior si gooey la interior, nu tu topit in gura si explozie de aroma. Doar dulce si usor cald. Dezamagitor si scump. Dulcele ne-a costat cat mancarea, yup, undeva la 12eur/persoana. Castigatorul la aceasta masa a fost Alex, care ne-a sabotat pe toti si a servit un cheesecake de fructe de padure; wise choice I might add. Stiti pozele alea de circula pe net cu caloriile? Well, we need a refund.

Word!
Word!

Cred ca era deja vreo 9 seara si pocneam. Dupa si mancare si dulce, abia respiram. Si ii dadeam cu apa, multa apa sa spalam pacatele dulci si nesatisfacatoare. 😦

20160513_195837
Girls in Wien

De la Cafe Museum am luat again, drumul casei, la pas, sa mai consumam din caloriile ingerate si admiram orasul. Am ajuns din nou in cartierul turcesc, unde ce sa vezi, o artera intreaga era scufundata-n bezna. Cam creepy a fost, ne-am consolat cu gandul ca ‘Uite mai, au si ei rau platnicii lor!’ :)). Cu provizii de apa si cu rezumatul zilei facut, am pus capul pe perna si am sperat la o noapte linistita. Evident ca nu a fost. Daca nu s-au fatait ceilalti locatari si au trantit usile camerelor, de imi venea sa ii strang de gat (insert angel face here). But I was the better person si am zis ca nu mai calc pe aci ever. Bonus, le-am dat si a piece of my mind via booking (probabil ii doare fix in dos).

Ce am invatat in experienta asta? Well, Viena nu m-a impresionat, dar cred ca o mare parte din vibe-ul unui city break il constituie si locul in care esti cazat. De ce ar contribui la o experienta mai buna sau mai putin buna? Pai pentru ca, daca liniste nu e, nimic nu e. Faptul ca nu am stat ca in Budapesta, in buricul targului a contat mai mult decat ne asteptam. Treaba sta in felul urmator: daca totul e bine, nu bagi de seama detaliile; daca nu e bine, e de fapt rau. Asa ca, next time, pentru ca exista o next time pentru Viena, vom fi o scama – fix in buric.

Sambata dimineata, hai cu mic dejun, checkout, plimbat pe Mariahilferstrasse, shopping anyone? Plimbat, vazut, placut, socializat in Douglas cu o tanti din Timisoara, oprit intr-un magazin random de unde Silvia si-a luat carti free of charge si glont catre Graz. Yes, our next stop e Graz. La doua ceasuri de Viena, via the highway se intinde un orasel de provincie, Graz l-a botezat his mum. Mai jegos decat ne gandeam (sau ne asteptam), ne-a surprins sa gasim in el cartiere de imigranti, cu again, multe donere. Si ce sa vezi, tulai Doamne, intr-unul din cartierele astea, pe fereastra unui bordei, era un afis mare cu .. za uan, za onli, za ching, Florin as hali salam dar n-am. Poker face. 😐 Mdea, our boy face ravagii si la austrieci. Nu stiu ce se intampla, insa sunt mai multi straini decat localnici, mai multe magazine cu carpete si miros intepator decat snitele in ulei incins. Not quite what I was expecting. Dupa o plimbare agale pe strazile orasului, care parea oprit in timp, ne-am indreptat catre centru, unde sa gasim o alta mancatorie. Plin peste tot, Gra(z)tie (see what I did there ;)) soarelui si vremii placute de afara. Hai cu Foursquare once again. Hai la alt local hipsteresc – Continuum. Atat de hipsteresc ca nu avea Wifi. 🙂 No checkin nici aci. E bine ca am retinut ca mi-a placut mancarea. Azi a fost zi de pizza. Mica, medie, mare. Ce ne-am luat toti? Mare! Gizas, cam cat de mult am fi putut manca; mai ales noi fetele?! Evident ca am ramas cu ditai leftovers, pe care le-am mai luat si la pachet. Uite asa ne-am plimbat noi dupa cu doggy bag-ul dupa noi. 🙂 Pana una alta, locatia a fost misto, am luat masa in aer liber, intr-un fel de ‘tarc’ cu mese si scaune lungi, ca la nuntile de la tara de pe vremuri. Se putea servi si inauntru, insa era prea frumos afara ca sa ne prajim la lumina becului. In drumul nostru spre toaleta insa, am trecut pe langa bar, care era tapetat cu bancnote de peste tot; era chiar si un leu romanesc, de la alti frati de ai nostri care i-au calcat pragul.

Evident dupa ce ne-am pus burta la cale, a urmat o noua plimbare – de urcat la cetate si admirat vederea de deasupra orasului. Poze, poze, poze, mii de poze. Nu mii, cateva zeci, caci peisaje frumoase si inserat. Scari multe, catacombe, fara tinta, e de mers.

De mers e si la cazare, ca se insera. Pe la periferie orasul pare pustiu, sunt si cladiri darapanate ca ti-e si teama sa nu sara un dubios de pe acolo fix in fata ta. Si cum ne plimbam noi patru pe strada, ca niste fluturasi, nu stiam cum sa grabim pasul ca ce sa vezi, am dat si peste o adunare de gangsta. Nici nu m-am uitat prea bine la ei, de teama sa nu se ia de pe noi. Sa-i dam bicep(s) si sa ajugem la cazare.

Cazarea in Graz ne-am book-uit-o la Comfort Appartementhaus Blumel, un fel de hotel self service cu parcare in garaj, free of charge(600 lei/ 1 noapte/2 camere/4 persoane).Si ce mai garaj cu ce mai masini – 2 exemplare de masini vechi ascunse pe acolo in conditie excelenta. Makes one wonder..

Anyway, cazarea aici a fost usor cu cantec, v-am zis, era peste weekend cu self service. Adica la receptie nimeni si cu seif cu pin de unde sa-ti ridici cheia de la camera. Problema fu insa ca.. pin-ul nostru era scris pe un plic, plic care se afla in seif. Ghici ciuperca ce-i. Da-i cu telefoane la responsabilii de la hotel, cu ajutorul unei dudui care a venit pe acolo si asa am facut rost de combinatia magica care deschidea seiful.

Graz nu a fost o destinatie la care sa petrecem mult timp, insa cat am alocat noi a fost suficient.

Si asa se facu duminica. Dimineata, tzop tzop, imbracat si mancat un mic dejun indestulator (mai bine ca la Arnes) si valea la funicular. Daca mi-am dorit ceva in escapada asta prin strainataturi a fost sa ma dau din nou cu funicularul. And my prayers were answered. Cateva secunde a durat o urcare pana pe dealul Graz-ului unde am mai tras cateva cadre, am respirat aer curat si ne-am luat la revedere. Romania, here we come!

Hai acasa! Lungul drum spre casa a insemnat sa ne intoarcem catre granita si desi ne asteptam sa luam acelasi traseu, Waze ne-a dus prin Slovacia, iar mai apoi prin Ungaria. Aici am facut un ultim popas de masa la Paprika Csárda, langa faimosul lac Balaton. Lipa, lipa, ne-am umflat burtile cu mancaruri gatite la pensiune si unde am servit din partea casei o palinca ungureasca. Plouati si obositi am ajuns seara la Arad unde ne-am cazat la o pensiune random, not even worth mentioning. Noapte buna si a doua zi drum intins spre Bucuresti.

Asta a fost plimbarea de mai. Destul de scurt, destul de lung, destul de dragut, destul de buget friendly.

Pareri finale? Budapesta – surpriza neasteptata! Cand o sa epuizez toate celelalte locuri din lumea asta de vazut, sau cand va fi o oferta buna la Wizz, voi merge negresit inca o data. Viena – tot surpriza neasteptata, nu neaparat de bine. Not my style, not my taste, overrated if you ask me, totusi cu palate frumoase. As merge la Prater pana una alta.

Una peste alta, mi-a placut, in 4 e ideal, te misti repede, te decizi fulger si poti sa maximizezi experienta. Will do it again!

Where next?

start

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s