Experiente

Carne proaspata made in Ro

Meat. Fresh-Meat. Si totusi nu am de gand sa scriu despre carne, nah nah. Fresh-Meat este un concept romanesc, autentic, pus cap la cap de niste oameni cu cap :), impatimiti ai miscarii pe partie, iarna, pe frigul al mare – cand oricine ar sta fix sub patura, la caldura. Oameni ai muntelui, care ii trag dupa ei pe altii, pe oricine de fapt, care e doritor sa alunece pe partie. Pe scurt – snowboard, distractie, ambitie, nervi, frustrare, uneori si plansete, cu averse de cazaturi si vanatai, dar in final cu happy end. 🙂

Acum cateva zile m-am intors din a doua tabara cu Fresh-Meat care a avut loc la Arena Platos, de la Paltinis. Urmeaza impresii la cald, mwuhaha, cu povesti din fasa pana la etapa intermediara.

Nu stiu cum sunt altii, dar pe mine ai mei parinti nu m-au initiat in tainele sporturilor de iarna, de la munte – ski, snowboard, nici macar datul cu fasul pe partie. Singura distractie iarna in oras era la patinoar, asta era tot ce stiam sa fac pe ger.

Nici nu stiu cum am zis ok la provocarea de a invata snowboard la varsta adulta – cred ca din inertie m-am lasat condusa in aceasta experienta. Imi amintesc ca intr-o zi, prietenul meu a venit cu ideea de a merge la munte, sa ne dam cu placa. O sa fie fun, he said, o sa iti placa, he said, o sa fie distractiv, he said. Nah bine am replicat eu, haide! 2015 a fost prima data in viata mea cand mi-am pus boots in picioare si am alunecat la vale pe partie, in mijlocul iernii, la Arena Platon, Paltinis – la cativa km de Sibiu. Daca am ajuns a doua oara sa fac asta inseamna doua lucruri: ori a fost frumos, ori sunt sadica. 🙂 Cred ca prima varianta este mai sigura – da, a fost frumos! Si in 2015 si in 2016 am invatat ceva despre mine – desi suna a cliseu, am invatat ca pot sa fac mai mult decat ma gandeam. Sigur, nu e chiar floare la ureche, insa e ceva placut sa dobandesti noi abilitati.

Prietenii de la Fresh-Meat sunt ei intre ei prieteni si mai apoi cu oricine vine acolo. Este de-a dreptul o tabara – esti cazat la o cabana, ai program organizat, cu instructiuni clare si oameni care stau pe langa tine. Cu trezit dimineata, cu luat micul dejun, cu mers la partie de cum se deschid teleski-ul/telescaunul, cu obisnuit cu partia, cu pus placa in picioare si tinut de mana pana iese miscarea. Treaba sta in felul urmator: omul vine in vacanta timp de 4 zile, jumatate de zi si trei pline, iar a cincea pleaca la casa lui. Pe parcursul celor trei zile pline urmeaza multe indicatii, directii, tinut de mana toate cu scopul de a inlatura frica ce sta in fiecare dintre cei care nu-s prieteni cu snowboardul. Tin minte ca imi repetam “cat poate fi de greu?!” si ma incurajam singura cu “hai ca pot!” si prima zi de practica a trecut foarte repede. Datul pe partie este distribuit, astfel incat sa nu ingheti, sa ai momente de repaos, sa te alimentezi cu mancare si sa te hidratezi cu .. vin fiert, apa, cafea, orice ai pofta din apres-ski-ul de la baza partiei sau de la pachet. Tin la fel de bine minte ca nu doar datul in sine mi se parea o provocare ci si urcatul la pas si legatul placii de picior. Pentru incepatori, nu va ganditi ca veti urca din prima in varf de munte, toate lucrurile se iau treptat – asta am vazut si prima si a doua data ca se intampla in tabara. In primul an nici nu eram in stare sa ma leg la legaturi fara sa sed in fund pe zapada si era challenging sa incerc a ma ridica pe placa ce o lua la vale – horror! Din a doua zi incepe sa se simta oboseala, mai ales pentru ca oricat sport ai face cred ca in snowboarding folosesti niste muschi nu atat de uzitati on a daily basis. Am simtit si un tremurat in picioare cand luam pozitia de luptator pe placa, voiam sa tin totul bine si fix si asta nu m-a ajutat decat sa pic mai des si sa ma incrancenez mai tare. Vazand in urma, faptul de a sta relaxat pe placa nu inseamna sa stai ca un molau; inseamna pur si simplu ca nu trebuie sa te gandesti la un control absolut si ca incerci sa cooperezi cu placa, iar cazaturile sunt inevitabile, asa ca daca speri sa nu iei niciuna – well, good luck! 🙂 Pe partie o sa vezi tot timpul ca interactionezi pe rand cu toti instructorii – fete sau baieti, care vor incerca sa iti explice aceleasi lucruri sub alte forme. Asta inseamna ca la un moment dat, vei simti ca esti pe aceiasi lungime unda cu unul din ei si iti va da increderea in sine astfel incat sa iasa treaba. Eu am plans cu unul, am ras cu altul si chiar pana in ultima zi am avut nevoie de asistenta. Ce sa zic? Mi-era teama. Treaba asta cu lasatul la vale este contraintuitiva – normal ca ma voi trage pe spate, ori scopul este sa incalci aceasta ingradire si sa te duci usor, usor in fata. Am facut febra musculara, am avut vanatai pe fund, am cazut pe noada de am simtit tot sistemul nervos (:)), insa asta nu m-a descurajat sa vin si anul urmator.

Partea sociala a taberei o reprezenta serile cu “party” la apres-ski, adica multa muzica, vin, Jager, bere, apa, whatever, cu reprize de cuie – dupa o traditie austriaca, pare-mi-se. Cunosti oameni noi garantat – in 2015 nu cunosteam pe nimeni; am ajuns la Brasov in masina Adelei, am schimbat adrese de Facebook cu mai multi si chiar am fost sa ne tundem dupa tabara impreuna la alti prieteni de la Londra 17.

A venit si 2016. De data asta stiam in ce ma bag, stiam ce asteptari sa am fata de tabara, de posibilitatile mele si aveam alta stare de spirit, per total. Am scapat in mare de frica, sigur ca nu de tot – altfel cum as mai fi luat cateva trante pe buca stanga ? 🙂 Am facut viraje, am incercat o partie noua, m-am dat cu blestematul de teleski – mega incomfortabil, am luat un stalp in brate :), deci am facut de toate. Ii multumesc Cristinei pentru tot calmul de care a dat dovada cand aprobam tot ce-mi zicea si faceam tot ca mine.

Anul asta am mers cu prietenii – cu unii am plecat la drum, cu altii ne-am vazut direct acolo – cert este ca este o atmosfera foarte placuta si sa fii familiar cu gasca.

Ajung si la partea logistica, poate mai putin interesanta – mancarea de la cabana. Micul dejun, despre care am povestit tuturor, pentru ca abia asteptam sa mananc dimineata niste iaurt frecat cu fructe de padure si omleta cu de toate (pe care doar acolo o mananc asa) si cina, sunt mesele incluse in costul taberei, la fel ca anul trecut. Seara, spre deosebire de dimineata, nu ai de unde alege, mancarea se face ca la armata, la ceaun/gratar in functie de cum decide bucatarul sef aka sefu’ de cabana. Un pic de varietate nu ar strica. Totul a fost bun, putin cam greu de seara pentru gustul meu – n-am facut pe sclifosita, am lins tot.

Ideea de baza a acestui concept este de a aduce impreuna oameni, care nu au nicio treaba unii cu altii sau care au, de a face miscare, muuuuulta miscare, de a rade, de a te deconecta de treburile de la birou si de a iti depasi limitele. Orice apare pe parcurs se rezolva, orice nemultumire se discuta.

Ne vedem la Fresh-Meat 2017?

Ne citim curand,

Ana

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s